Arhive lunare: iulie 2017

Strălucirea sa mântuitoare discul lui parcă se scufundă în ochiul meu de rouă într-o dimineață de ger sufletesc. Și plouă. Plouă în suflet, plouă cu stele, visele sunt ude și ele, strigătul inuman din mine se plimbă cu spiritul mâine. … Continuă lectura →

Pești mari lucitori se zbăteau Plasa mare aluneca în barcă, Doar câte unul încerca să iasă Prin ochiurile ce se măreau. Ecoul pașilor noștri se auzeau Apoi norii încercau să umble, Peste întinderi de cer cu urme ude Frânturi de … Continuă lectura →

Omul crede în ceva! Ce este acel ,,ceva” răsturnat în altceva care răsucit în foc ne colindă cu noroc? Fără ,,ceva” omul este nimic. Dar și nimicul se plimba, prin constelația plină, umbra, unui loc de mucava alungit, schimbat la … Continuă lectura →

… însoțitoare a egoului, intuiția, adoarme în ploaia de vară afară, afară… unde se ascund fluturii. Mă ridic a-bătut. Cine să bată un A? Picioarele la limita extremelor zac, cuvintele tac, iar ca un reamintit uitat la marginea liberului arbitru, … Continuă lectura →

Nu există un singur autor sunt mii de ani de înțelepciune, cine crede că a descoperit această lume se pierde în decor. Dar mă gândesc la o frază spusă de maestrul Paler: dacă Columb avea busolă, nu am fi știut … Continuă lectura →

Trebuie să mă detașez nimic nu a mai fost ca înainte, turnat în bronz aerul a rămas blocat iar zborul a rămas nemișcat. Nu mi-e frică de întuneric descâlcind firele viselor, realitatea lovește ca o pasăre de pradă iar lumea … Continuă lectura →

Pașii pe care i-am făcut au fost dincolo de închipuiri: timpul trece, vremea ne colindă noduroasă și nebună sunet trist cu noapte bună un adagio, pas de deux când timpul șoptește ,,adio,, și olog de tinerețe vântul șuieră a binețe. … Continuă lectura →

Imperii Să le enumerăm… Acum când totul a fost în zadar? Ele se nasc și mor Sau zarul a fost aruncat. Ne-am ostenit prea mult ca să murim Trăind îmbrăcați în omenie, Astăzi trăim cu amenințare, dospim Vorbind de patriotism … Continuă lectura →

Sau piatra care crește Într-un timp interior, imaterial și gol Într-un timp dincolo de asfințit, O piatră prin ea, prin pori a răsărit. Ca o floare, din pământul tern Alabastru negru, negru peren, Piatra răsare și crește Împinsă de negrele … Continuă lectura →

Poezia trăiește dincolo de orice fenomen Cosmosul ne aleargă cu visul din el, Și setea de frumos, de femeie, de iubire, Un gând prin aproape departe la tine. Știu că ești la taifas cu Nichita Prietenul de care legai chiar … Continuă lectura →