Porumbițo

Atât de puțin timp a trecut de când ai plecat
și mi se pare un veac de nesomn.
Voiam să-ți dau telefon
un telefon prin care să-ți spun că sunt bine.
Timpul adoarme pe tastatură
somnul se rupea în lacrimi de amintiri,
a mai rămas încă o zi, a mai trecut încă o zi,
iar la capătul firului nu mai este nimeni.
Un gol ca o groapă de potențial,
o groapă cât un gol din inima mea.Ce ne facem, amintirile se rup în remușcări
remușcările se rup în zăpadă cerească
un carusel ce ne adună și ne împarte
in zile și nopți, dar și nopți peste nopți.
Sper că te strânge în brațe tata
așa cum te strângea,
și spunea: porumbițo…!

Reclame
Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Cubul de gheață

Cubul de gheață
în carapacea rece ce nu-l lasă
să se spargă în fulgi de rouă
atunci când se revarsă, plouă.

De-a stânga și de-a dreapta, cubul s-a urnit,
pe un lac nebun, vestit…
acolo povestea se oprește așa:
din întâmplare luna s-a înecat.

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Suntem

Am cerut un cuvânt
dar tu mi-ai dat o literă din numele tău,
se auzea o chemare în aer
păsări rostogolite din nori pufoși.
De unde începe zborul, mă întrebam
din inima ta, sau din inima mea,
și într-o zi am zburat
cu liniștea mea spre un copac
iar acolo am aflat o altă viață
legată de tine și speranță.

Suntem în epoca dragostei, am spus.
Suntem, tu ai răspuns…!

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

De

A fost doar o spaimă adusă de val când râul se pierde-n aval

și peștii înoată haotic și cred că apa se pierde încet,

și a fost înainte de a fi, chiar a fost printr-o poruncă: tu fii,

o clipă, o secundă, din valsul rotitor al timpului undă din zbor,

și nu mă bateți cu pietre și nu există consolare

când râul se pierde în mare.

Înainte de a fi, tu fii, chiar de nu existat nici vidul

piramida se înalță și apare zidul,

zidul judecății de apoi, prin doar apoi,

de…? Rămâne primul.

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

O părere

Se sparg pescăruşi-n fundal
Corabia se pierde-n albastru,
Copii sunt aruncaţi de pe mal
Sau vieţuiesc pe alt astru.

Se aud bocitoarele, mii.
Se aud ţipete de vină,
În ţara părerilor vi
Se-neacă şi urma-n lumină.

La pasul de leagăn din noi
Soarele apune-n pustie,
În amalgamul de nevoi
Voinţa rătăceşte în vrie.

Cum ţara este… Ţara mea!
Se ascunde în mine şi ţipă
De această năpastă, grea,
Care o scufundă în frică.

Sa adorm legănat de un Imn
Prin culori cunoscute în lume,
Dar un hoţ se apropie lin
Năpădit de grămada de spume.

Recunosc, am plecat în alt timp.
Recunosc, timpul scapără spaţii.
Recunosc, chiar un colt de pe nimb.
Recunosc, când murim în ovaţii.

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Mai închidem o școală

Cuvântul rostit se arată
prin gestul rotit de o mână stilată,
porunca acum este forma întrebării
și mâna se înclină chemării.

Între a spune ceva și a arăta
mâna vorbește prin stânga și dreapta,
cărțile din bibliotecă au emigrat
pe televizorul static și plat.

Ne transformăm abuzați de progres
drum rătăcit prin regres,
prima formă de a vorbi cred că a fost
gestul rotit cu capul în jos.

O comunicare fără limită de timp a trecut
pe un computer cumpărat la preț redus,
lumea se schimbă pierdută și ea
mâna se ridică sau coboară așa.

Aveam nostalgia cărților scrise
dar alfabetul s-a stins și se stinge,
din opaițul aprins omenirii
printr-un gest am stins legile firii.

Cunoașterea devine binară
unul și doi,
închidem o școală.

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Ce vreau să spun

Nu se poate ca timpul să năruie albastru
cum nu se poate ca minciuna să ajungă adevăr,
așa cum:
ce nu mai este te acoperă de flori.

Se surpă înălțimea prin iluzie
iluzia se surpă cu un con de vis
un alt con se lovește de iluzia ce am prezis,
iar adevărul se cațără pe stânci
cum în peșteri bătrânul Zamolxis se roagă pe brânci.

Legenda spune:
nimic nu a fost înainte de duh,
duhul a locuit pe pământ,
iar iarba fiarelor a fost o minciună
pentru ca omul să creadă în lună.

Ce vreau să spun.
Chiar ce vreau să spun…?

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu