Arhive lunare: noiembrie 2017

La umbra unui arbore aprins căldura pleacă sau s-a stins, așa cum gândul ce apare aprinde dorul de visare, și nu uita tristețile căzând și nu dansa cu gândul șchiopătând, doar umbra unui arbore s-a stins la talpa dorului aprins. … Continuă lectura →

Clipele adorm înaintea bucuriei. Am auzit un cântec de leagăn, parcă a fost din memoria liniștii mele apoi trenul vieții a pornit. Peștii din apă sunt ca păsările prin aer omul este pe Pământ alungat si nu mă gândesc la … Continuă lectura →

Simți pulsul? Gândul mă întreabă, ce sa răspuns în grabă. Da îl simt, traiesc în gând cu ,,te iubesc,, iar adevărata constatare este o stare de dincolo de orice gând în carcasa unui nou cuvânt. Cuvânt? Și vântul bate ploaia … Continuă lectura →

Un simplu cal desperecheat am pornit pe o cărare, marea a plecat și ea sorbind jăratec din uitare. Se adunau misterele in ciucur copaci adormiți au tropăit un cal colindă, iată, singur și călărețul adormit. Dimineața, noaptea, se despart cărarea … Continuă lectura →

Nimic nu se poate compara cu liniștea, dar nimic nu se poate compara cu gandul… și un pârâu de munte in bătaia lunii portocalii nu poate fi comparat cu timpul. Eu sunt un gând ce colindă in liniștea unui drum … Continuă lectura →

Ninsori de iubire pe luciul apelor din mine acolo unde o petală plutește pe un cer de smoală în singurătatea vântului de sunt un deșert cărunt. Și… nu găsesc o stare să te prind de cingătoare. Cu fruntea pe nisip … Continuă lectura →

Apune totul și cade în târziu în desfatari de aur doar aerul e viu eu prelungesc chiar umbra, asemeni un copac, acum și de la capăt, acum peste păcat. Am incercat sa umblu in noaptea de lumină opaițul se aprinde … Continuă lectura →

Sunt doar o picătură de timp ce adoarme pe sufletul tău frumos, iar somnul devine mătăsos de dincolo nor și dainic nimic nu pare mit și falnic doar visul se aude și întors formează un ecou de poezie minune mică, … Continuă lectura →

Motto: lui Laurian Stănchescu În febra pădurilor virgine unde soarele pătrunde peste crengi nubile, unde animalele pădurii trăiesc în pace doar omul când pătrunde e rapace. Printre aceste locuri minunate când liniștea e zeu, doar pasărea străbate, nemărginirea, visul, un … Continuă lectura →

Să spun că am rămas aici și nu am umbră unde să te chem, când soarele adună din polen și nu există gâză sau un pui. Să spun că dorul se adapă la țâța unui somn târziu plutind în visul … Continuă lectura →