Natura și omul

Asfințitul a fost topit cu privirea
în scurt timp ochiul a perceput uimirea,
dincolo de orizont destinul omului
se pierde în largul cerului.

Realitatea, credeam eu, nu există
decât creeată de om și stinsă,
responsabilitatea creatorului e mare
în haosul ceresc și dezvoltare.

Am închis ochii o clipă
în gene printre irizații, ispită,
pământul se pierde în mare
marea ne apropie de albastra zare.

E noapte și simt răsăritul
cum sparge încet infinitul,
iar noi, perceptori de senzații,
în iubire radiem și ovații.

Natură iubită, în opera ta mare
ai născut din nimic prin născare,
o operă lăsată de iubire
omului în aleasă domnie.

Iar omul nu se regăsește ca ales
el se amăgește-n stres,
nu recunoaște domnia ta vie
vrea să rămână simplă amintire,
și schimbă echilibrul firesc
în opera de interes.

img_20120224_105911929376522.jpg

Reclame

Despre petrujipa

Iubeste iubirea
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s