Din ochiul cel verde

Cărările se înverșunau să zacă
într-un ochi adânc de apă,
soarele se izbea cumplit
de un rotocol coclit,
se ondula pe alocuri
piatra răsărită cu noduri
iar coada ei verzuie
amintea de un ochi de statuie
și se amesteca, amesteca,
de un colț rănit de stea.

Ah, măreția și ochiul de apă
până la mine mă îneacă,
iar piatra se rupe
în doruri volute.
Nu este așa? Așa este.
Din ochiul cel verde se naște un pește…!

Anunțuri

Despre petrujipa

Iubeste iubirea
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s