Melancolie neagră

Să cucerim o speranță, am spus,
apoi voi inventa morile de vânt.
Ah vântul, ce cutreieră de la răsărit la apus
și colindă cu ploile
peste întinderi ce sorb ninsorile.

Rostogolesc o stâncă spre vîrful muntelei.
Iar mă întorc la Sisif.
Nu este important muntele, nici stânca
important este că urc cufundat de adânc
și dincolo de orice consolare
ung rănile cu sare.

Cei care au visat cel mai mult
sunt cei ce au suferit mai mult,
fiecare cu muntele și stânca ce urcă
împinsă spre creasta de muncă
și… ?
Tăcerea țipă iar durerea speră.
Tăcere!

Anunțuri

Despre petrujipa

Iubeste iubirea
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s