Cândva

Cândva demult, lângă mine a murit un Om
Si am plâns,
Eram in statia de autobuz si el a murit si am plâns.
Nu-l cunosteam, nu vorbisem cu el,
Dar era un simlu Om plin de gânduri ce privea spre cer,
A tipat si s-a prăvălit
Iar timpul la el atunci s-a oprit.

Poate am rămas sensibil la o moarte
Iar viata nu m-a invătat tot, toate…
Am rămas peste timp cărunt
Si necăjit când omul porneste spre pământ.

Cândva demult, poate toti am fost mai oameni de cum sunt
Si dezamăgirea mea ce-i mare, că omul a evoluat spre uitare,
Omul e om, atomul atom, nu pot clădi o lume. Zeul e Zeu
Nu sunt Dumnezeu!

20130511-111755.jpg

Anunțuri

Despre petrujipa

Iubeste iubirea
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s