Să mor din nou
când nou am fost doar mic,
apoi se subțiase apa
ca lama de cuțit
și înghețase în țiglele de gheață
iar se dezgheață în solzii ei de apă.
Corăbii mii se întrec peste albastru
apa se surpă în lacul lui de gheață,
o lacrimă plutește pe la colțuri
apă sărată, apă curată, monstru.
M-am rătăcit în zborul meu spre lună,
încă o lună, vine August cu augusta cunună,
aureolă prinsă de o cupă
peste începutul iar ne sufăr…
Dă-mi o țigară, dar țigara s-a stins
pe lacrima ce s-a prelins!
Anunțuri
