Din foc cusut de stele
Prin pâclă de mătase,
Cu măini sorbind inele
Se sparg gânduri duioase.
Mândria cea mai mare
Cu dinți de tinichea,
Pornește ca o stare
Pe creasta fără nea.
Explozii de culoare
Pe față, fața mea,
Dar ochiul tot mă doare
Și singur lăcrima.
Așa întoarsă fața
Spre lună ca un rug,
Aprins furnal, ca viața
Rugină sau doar fum.
Știu, mă desfaci în picuri
Căuș de lacrimi, nor
Așa dintre nimicuri
Mă prinzi de subțiori.
Și mâna ce mă prinde
Deasupra, protectoare
Un ochi încă surâde
Altul e consolare.
Enigmă tu lumină
Neant de întuneric,
Peste a vieții vină
Secundă de feeric.
Și doar încet iau parte
Tăcută e lumina,
Neantul se desface
Apare iarăși luna.
Anunțuri
