Sunt prizonier in a mea taina
Iluziile-n mine plesnesc,
Prima tradare am ascuns-o in haina
In inima care spune: Iubesc!
Apocalipsa incepe in “mine”
Se surpa un perete de pamant,
Peste rezerva de carbuni sau de rubine,
In care hoinarea al meu cuvant.
Cand ma gandesc la zborul meu spre soare
Icar cu aripi de sidef ce ruginesc in vant,
Cu gandul aruncat peste albastra mare
In agonia prabusirii spre pamant.
Ce cazatura… Spune poetul.
Ce lacrima, lacrimeaza peste un descant,
Unde se ascunde tot secretul
Care se rupe din cuvantul din cuvant?
Ma umilesc, soptesc o ruga,
Hai taina, sfarteca un legamant,
Si adu-mi in inima de sluga
Cu-vantul rupt adus de vant.
